Muzeu

Politica de Confidențialitate

Muzeul Județean „Teohari Antonescu” Giurgiu prelucrează datele cu caracter personal potrivit Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date, respectiv ale art. 6 alin. (1) lit. b), c), d), e), în scopul realizării atribuţiilor, drepturilor şi obligaţiilor ce îi revin instituţiei potrivit legii, raporturilor stabilite între diverse părţi, în vederea ducerii acestora la îndeplinire, precum şi a prezervării securităţii proprietăţii, bunurilor şi persoanelor.

Aceste date ne permit să realizăm obligaţiile noastre legale precum şi evitarea riscurilor privind securitatea. Instituţia ia măsuri de securizare a datelor cu caracter personal, accesul la ele este permis numai persoanelor îndreptăţite, acestea nefiind prelucrate în alt scop decât cel declarat. În calitate de persoană vizată, beneficiaţi de următoarele drepturi:

–  dreptul la informare – puteţi solicita oricând informaţii privind activităţile de prelucrare a datelor dumneavoastră personale.

– dreptul la rectificare – puteţi solicita rectificarea datelor dumneavoastră personale inexacte sau le puteţi completa oricând;

–  dreptul la ştergerea datelor („dreptul de a fi uitat”) – puteţi obţine ştergerea datelor, în cazul în care prelucrarea acestora nu a fost legală sau în alte cazuri prevăzute de lege;

–  dreptul la restricţionarea prelucrării – puteţi solicita restricţionarea prelucrării în cazul în care contestaţi exactitatea datelor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege;

–  dreptul de a vă opune în orice moment;

–  dreptul la portabilitatea datelor;

–  dreptul de retragere a consimţământului – în cazurile în care prelucrarea se întemeiază pe consimţământul dumneavoastră, vi-l puteţi retrage oricând. Retragerea consimţământului va avea efecte doar pentru viitor, prelucrarea efectuată anterior retragerii rămânând în continuare valabilă;

–  dreptul de a depune o plângere la autoritatea de supraveghere competentă.

Vă puteţi exercita aceste drepturi prin simpla transmitere a unei solicitări la sediul Muzeului Județean „Teohari Antonescu” Giurgiu, Adresă: Mun. Giurgiu, str. C.D. Gherea, nr. 3, prin telefon: 0246 216 801 sau fax: 0246 212 804. În plus, Responsabilul cu protecţia datelor din cadrul aparatului de specialitate al Muzeului Județean „Teohari Antonescu” Giurgiu poate fi contactat dacă există nelămuriri cu privire la orice aspect ce ţine de protecţia datelor personale, printr-o cerere trimisă la datele de contact anterior menţionate.